Indicele producţiei industriale de la nivelul județului Vaslui a înregistrat în luna decembrie 2022 valoarea de 94,2%, ceea ce indică o scădere, cu 5,9%, a activităţii industriale faţă de luna decembrie a anului precedent.
Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Vaslui, exporturile de bunuri au fost, în luna octombrie 2022, în valoare de 16.742 mii euro, cu 16,8% mai mari decât în perioada similară din anul 2021 (14.337 mii euro).
Importurile de mărfuri derulate în luna octombrie 2022 au fost în valoare de 15.283 mii euro, cu 1,4% mai mici decât în perioada similară a anului precedent (15504 mii euro).
Produsele industriale reprezentative în total exporturi, avem: materii textile şi articole din acestea cu o valoare de 35.323 mii euro și încălțăminte, cu 31.368 mii euro.
La import, predomină de asemenea, materii textile şi articole din acestea, cu 22.956 mii euro şi încălțăminte cu o valoare a importurilor de 21.224 mii euro.
Dintre partenerii judeţului Vaslui în comerţul internaţional, se detaşează, prin valori absolute şi prezenţă constantă, Italia, Germania, Olanda, Cehia şi Serbia (export), respectiv Italia, Germania, Republica Moldova, Polonia şi Olanda (import).
Italia se detaşează prin valoarea mare (4.950 mii euro) a exporturilor efectuate, în această ţară, de firmele din judeţul Vaslui. Urmează Olanda (2.254 mii euro), Germania (1.436 mii euro), Serbia (1.147 mii euro) și Cehia.
Şi în cazul importurilor, Italia este principalul partener de comerţ (4.629 mii euro) pentru firmele vasluiene, ea fiind urmată la distanţă de Germania (1.696 mii euro), Republica Moldova (1.577 mii euro), Polonia (797 mii euro) și Olanda.
(Dănuț CIOBANU)