National

Președintele Federației de Culturism și Fitness: „Din păcate suntem campioni şi la obezitate infantilă”

Preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că reducerea orelor de educaţie fizică din şcoli este contraproductivă şi că România nu e doar campioană la fitness, ci şi la obezitate infantilă, transmite Agerpres.

„Cred că este o situaţie îngrijorătoare faptul că nu suntem campioni doar la fitness, din păcate suntem campioni şi la obezitate infantilă. Trag un semnal de alarmă, în primul rând către părinţi, pentru că ştim cu toţii că părinţii reprezintă exemplul şi direcţia pe care trebuie să le aibă copilul, dar mai ales trag un semnal de alarmă către decidenţi, care ar trebui să ia serios în considerare faptul că în acest moment în România copiii au doar o oră de educaţie fizică pe săptămână. Este strigător la cer când suntem medaliaţi cu bronz la obezitate infantilă, iar noi, încet-încet, scoatem orele de educaţie fizică din programa şcolară, considerând că este suficient. De-a lungul timpului s-a dovedit că sportul este cel mai bun medicament al vieţii. Suntem cu toţii conştienţi că se promovează foarte mult medicamentele, farmaciile şi casele de pariuri”, a declarat Gabriel Toncean.

Preşedintele FRCF susţine că ar fi timpul ca în România să fie promovat un stil de viaţă sănătos, produsele româneşti, valorile româneşti şi că „va veni timpul când ne vom bucura de ceea ce cultivăm”.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button