10.000 de lei amendă pentru un tulcean care a pescuit ilegal în Delta Dunării
Un tulcean care a fost prins pescuind în Delta Dunării cu unelte neautorizate a fost sancţionat cu amendă contravenţională de 10.000 de lei, a rămas fără unelte, peşte, barcă şi motorul bărcii şi este cercetat pentru infracţiunea de tăinuire, se arată într-un comunicat de presă remis luni de Garda de Coastă. Bărbatul se afla în zona lacului Balbera, atunci când a fost prins de lucrătorii Sectorului Poliţiei de Frontieră Chilia şi ai Grupului de Nave Sulina care au desfăşurat sâmbătă, 11 martie, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, scrie Agerpres.
„Poliţiştii de frontieră au descoperit 2.225 metri de plasă şi 88 kilograme de peşte diferite specii. Totodată, efectuând verificări cu privire la motorul care propulsa ambarcaţiunea, (…) de 90 de cai putere, s-a stabilit faptul că acesta figurează ca fiind furat din Suedia. Poliţiştii de frontieră au aplicat o sancţiune contravenţională de 10.000 lei”, se arată în comunicatul de presă.