Bilanţul cutremurelor din Turcia a ajuns la peste 48.000 de morţi
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că bilanţul tragic al cutremurelor de luna trecută din Turcia a ajuns la peste 48.000 de morţi. Erdogan a mers duminică în Hatay, provincie afectată puternic de seisme, transmite News.ro.
“În ciuda tuturor eforturilor, au fost locuri în care nu am putut ajunge la timp în primele zile. Să nu se îndoiască nimeni de faptul că s-au mobilizat toate mijloacele statului şi ale naţiunii. Am mobilizat personalul tuturor instituţiilor relevante pentru cei afectaţi de cutremure. Jumătate de milion de oameni au sărit în ajutorul victimelor cutremurului. Am mobilizat armata, poliţia, jandarmeria, personalul medical, toţi angajaţii din domeniile relevante şi toate mijloacele de transport, de la avioane până la elicoptere şi nave pentru victimele cutremurelor”, a afirmat Erdogan, potrivit presei din Turcia.
El a menţionat că “nicio ţară nu ar putea reacţiona mai rapid decât Turcia în faţa unui asemenea dezastru”. Au murit 48.000 de oameni şi au fost răniţi peste 115.000, iar 50.000 de clădiri au fost distruse.