National

Mecanicul trenului care a lovit marfarul a fost reținut, apoi pus sub control judiciar

Mecanicul de tren acuzat că a produs accidentul feroviar de la Roșiorii de Vede a fost plasat sub control judiciar de procurori, după ce inițial a fost reținut de polițiști, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.

”La data de 16.03.2023, fiind în continuarea cercetărilor în dosarul penal privind accidentul feroviar, din data de 13.03.2023, din stația Roșiori Nord, polițiștii din cadrul Biroului județean Poliție Transporturi Teleorman au dispus reținerea mecanicului de locomotivă al unui tren, pentru 24 de ore.

Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale, procurorul dispunând măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 zile”, se arată într-un comunicat al Poliției.

Patru persoane au ajuns la spital luni dimineaţa după ce un tren a frânat de urgenţă pe traseu la Roşiorii de Vede (Teleorman). Conform ISU Teleorman, 12 persoane au fost rănite, din care opt au primit îngrijiri la locul incidentului şi patru au fost transportate la spital.

În urma coliziunii dintre trenul de marfă și trenul de persoane, mai multe mașini Ford transportate de mărfar au căzut pe linia de cale ferată.

 

 

sursa: g4media.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button