Ministrul Sănătății se gândește la varianta în care românii să nu mai aibă acces la antibiotice nici pe bază de rețetă
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila susține că se gândeşte „foarte serios” la o reglementare potrivit căreia acestea să nu mai poată fi eliberate „eventual nici măcar pe bază de reţetă simplă”, relatează Agerpres.
„Prescrierea de antibiotice trebuie să fie potrivită cu boala, în sensul că antibiotice de rezervă nu trebuie prescrise ca antibiotice de primă intenţie. (…) Eliberarea antibioticelor din farmacie trebuie făcută strict pe reţetă. Ne gândim foarte serios să reglementăm astfel încât antibioticele să nu mai poată să fi eventual eliberate nici măcar pe bază de reţetă simplă. Chiar dacă nu sunt compensate să aibă un regim de eliberare care să le facă mai greu accesibile publicului”, a spus ministrul într-o conferinţă de presă desfăşurată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
România se situează pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice, cu peste 25 de doze administrate zilnic la 1.000 de locuitori, la același nivel ca în urmă cu 10 ani, arată un studiu publicat de Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC), cu ocazia Zilei Europene de Conștientizare a Consumului de Antibiotice, care este marcată în 18 noiembrie.