National

Mii de teste COVID au fost descoperite în apropierea unei păduri din Buzău

Conducerea Primăriei Buzău va depune o sesizare la Poliţie după ce pe parcursul weekendului au fost descoperite mii de teste COVID-19 abandonate în imediata apropiere a Pădurii Crâng de lângă municipiului.

Cutiile cu teste antigen au fost descoperite de poliţiştii locali, fără a avea date de identificare.

„Ne-am confruntat cu un incident la nivelul municipiului Buzău în sensul în care undeva pe breteaua de legătură din Şoseaua Nordului, în zona limitrofă a Pădurii Crâng, au fost descoperite câteva mii de teste COVID, tip antigen, expirate, ce au fost aruncate, în mod voit spun eu, de cineva care a vrut să eludeze legea, pentru că toate datele de identificare ale proprietarului au fost şterse de pe cutii”, a declarat, pentru AGERPRES, viceprimarul municipiului Buzău, Sorin Ionuţ Apostu.

Pentru a identifica persoana care a abandonat testele expirate, viceprimarul Apostu a anunţat că va fi depusă o plângere la Poliţie.

 

 

sursa: agerpres.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button