Ligia Deca spune că există discuții despre controale în școli: „Nu poate face percheziţie paznicul sau un profesor”
Pe fondul creșterii numărului de incidente violente în școli, ministrul Educației analizează dacă sunt necesare modificări legislative pentru a permite verificări rapide în cazul în care elevii vin la școală cu obiecte interzise.
În acest moment, polițistii sunt singurii care pot percheziționa elevii – spune Ligia Deca, potrivit careia de paza şcolilor se ocupă autoritatea locală.
„Multe școli au paza asigurată de autoritatea publică locală. Problema pe care o avem, apropo de introducerea obiectelor interzise în școli, este legată de legislația specifică. Nu poate face percheziție paznicul sau un profesor în școală, trebuie să fie autorități care au acest drept: jandarmii, polițiștii și așa mai departe. În mod normal, când ai o astfel de suspiciune suni și chemi poliția pentru a putea să facă astfel de percheziții. Am discutat cu colegii din Guvern – și cu Ministerul Justiției și cu Ministerul Afacerilor Externe – să vedem dacă este nevoie de modificări legislative în așa fel încât atunci când avem, de exemplu, o suspiciune de obiect interzis să se poată demara mai rapid o verificare în acest sens pentru a nu exista pericole în interiorul școlii”, a spus Ligia Deca – ministrul Educației.