LocalSocial

Comuna Hoceni îi așteaptă pe fiii satului să se întoarcă acasă și să petreacă Sărbătorile Pascale

La fel ca în fiecare an, comuna Hoceni s-a pregătit pentru Sărbătorile Pascale. Autoritățile locale au mobilizat locuitorii pentru igienizarea localităților, iar fiii comunei plecați la lucru în străinătate sunt așteptați cu nerăbdare.

„Ne-am implicat și noi ca în fiecare an și am făcut o igienizare completă a localităților comunei. I-am mobilizat și pe locuitori să se implice în astfel de activități, în așa fel încât comuna noastră să arate foarte bine în primăvara acestui an cu ocazia Sărbătorilor Pascale”, a spus Vasile Țabără, primarul comunei Hoceni.

În comună sunt așteptați mulți locuitori ai comunei care muncesc în străinătate, acesta fiind un motiv în plus pentru pregătirile de sărbătoare.

„Vor veni fiii comunei la noi acasă și acesta este un motiv în plus de a ne pregăti, să avem condiți bune și să arătăm că suntem o comunitate de oameni gospodari. Conform tradițiilor, gospodinele fac cozonaci, pască, vopsesc ouăle și merg la buserică. Suntem implicați în toate obiceiurile specifice unui astfel de eveniment”, a mai spus primarul comunei Hoceni.

(Dănuț CIOBANU)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button