Peste 2.000 de fapte ilegale constatate la frontieră, în luna martie 2023
În urma misiunilor de supraveghere şi control desfăşurate în punctele de frontieră, precum şi în zona de competenţă, în luna martie a anului 2023, poliţiştii de frontieră au constatat 2.029 fapte ilegale săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, prin care a fost încălcată legislaţia română.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – în luna martie, poliţiştii de frontieră, independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate, au reţinut în vederea confiscării aproximativ 2,2 milioane ţigarete (111.350 pachete cu tigări) şi 1.286 kg tutun vrac şi pentru narghilea, în valoare de aproximativ 1,8 milioane lei.
De asemenea, în luna martie în urma acţiunilor derulate pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră au depistat aproximativ 1.700 de cetăţeni străini în trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei. De remarcat că, aproximativ 75% dintre ei (1.300 cetăţeni străini) au fost depistaţi când încercau să iasă ilegal din ţară. Cei în cauză erau solicitanți de azil în țară noastră, respectiv au intrat în ţara noastră în baza documentelor legale şi cei mai mulţi au fost depistaţi de poliţiştii de frontiera ascunşi în mijloace de transport. În cadrul acestor acţiuni au fost identificate 55 de persoane, cetățeni români și străini, implicați în activități de călăuzire şi transport a migranţilor, fiind cercetate pentru fapte care vizează traficul de migranţi.
Tot în luna martie, în punctele de trecere ale frontierei au fost depistate 19 autovehicule care erau în atenţia autorităţilor din diferite state ale Uniunii Europene, fiind semnalate ca fiind furate sau bunuri căutate în vederea indisponibilizării. În urma acţiunilor derulate cu structurile teritoriale ale Gărzii de Mediu, au fost oprite la intrarea în ţară peste 350 de tone de deşeuri.
În perioada de referinţă, au fost depistate peste 42.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute (produse cosmetice si de parfumerie, marochinarie, articole vestimentare), cele mai multe cazuri au fost depistate la frontiera româno-bulgară, în zona de competenţă a ITPF Giurgiu.
Referitor la valorile de trafic înregistrate în luna martie 2023 în punctele de trecere a frontierei de la nivelul întregii ţări, acestea au fost de aproximativ 4,6 milioane treceri persoane (3,38 milioane cetăţeni UE și 1,22 milioane cetăţeni non UE), dintre care 2,27 milioane pe sensul de intrare și 2,33 milioane pe sensul de ieşire, precum şi peste 1,3 milioane mijloace de transport.
Cu ocazia controlului de frontieră, în luna noiembrie, poliţiştii de frontieră nu au permis intrarea în România pentru 670 cetăţeni străini, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale de intrare în ţară. Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au fost: nu posedau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, respectiv nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil.
De asemenea, nu s-a permis ieşirea din ţară pentru 450 de cetăţeni români şi cetăţeni străini, din diferite motive legale.
Totodată, în perioada analizată, poliţiştii de frontieră au constatat 2.029 de fapte ilegale (960 infracţiuni şi 1.069 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, prin care a fost încălcată legislaţia română. Din numărul total de infracţiuni – 960 – cele mai multe au fost înregistrate în domeniile: trecere/tentativă de trecere ilegală a frontierei (336), trafic de migranți (61), fals și uz de fals (128), încălcarea dreptului de proprietate intelectuală, precum şi contrabandă și fraudă vamală (43).
Poliția de Frontieră Română cooperează cu toate structurile cu atribuţii pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere (Poliţia Română, AVR etc.) măsurile adoptate la frontieră împotriva persoanelor aflate în atenţia autorităţilor fiind luate în conformitate cu legislaţia europeană în materie.