LocalSocial

Polițiștii au mers în vizită la elevii de la Școala Gârceni și de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad

Săptămâna trecută, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui, ai Biroului Rutier Bârlad, ai Biroului Siguranța Școlară și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui, cu sprijinul specialiștilor Registrului Auto Român Vaslui, au derulat activități de informare și educativ-preventive, cu elevi de la două unități de învățământ din județul Vaslui.

În perioada 2 – 4 mai 2023, polițiștii vasluieni au mers în vizită la elevii de la Școala Gimnazială nr. 1 Gârceni și de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad.

Obiectivul vizat prin desfășurarea activităților cu caracter preventiv în unitățile de învățământ este prevenirea implicării elevilor în săvârșirea de infracțiuni comise cu violență în mediul școlar și conștientizarea regimului juridic al răspunderii penale aplicabile minorului.

Bullying-ul este considerat o formă de violență fizică și psihologică, o conduită intenționată care vizează producerea unor prejudicii (rănire, distrugere, daune) unor persoane, cu diferite cauze, care determină noi forme de violență.

Ce trebuie să facă un copil care este agresat ?

  • Să ignore comportamentul de agresare (doar în faza inițială);
  • Să reacționeze într-o manieră fermă și să adopte un comportament asertiv, fără a reacționa fizic sau verbal prin injurii;
  • Să se distanțeze de situația și locul respectiv;
  • Să se asigure de protecție (solicitarea ajutorului).

Totodată, s-a urmărit informarea și conștientizarea elevilor din ciclul primar și gimnazial cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe psihoactive și le-au fost transmise recomandări și sfaturi preventive referitoare la necesitatea respectării programului școlar și a conduitei în societate.

Polițiștii le-au recomandat elevilor să adopte o atitudine pozitivă, non-conflictuală, explicându-le, într-un limbaj adecvat segmentului lor de vârstă, că este important să  Ia atitudine și să spună STOP Violenței!

Polițiștii rutieri le-au transmis elevilor recomandări preventive referitoare la mersul cu motociclete, trotinete, biciclete, sau cu rolele, precum și la comportamentul pe care trebuie să îl aibă dacă participă la trafic, în calitate de pietoni și s-au putut familiariza cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație pe drumurile publice.

Tinerii au putut afla prevederile legislative ce reglementează substanțele interzise și instituțiile cărora le putem solicita sprijin în vederea acordării serviciilor de consiliere și asistență pentru persoanele consumatoare de droguri.

De asemenea, în cadrul activității au fost transmise mesaje preventive în vederea creșterii gradului de informare cu privire la necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care copiii pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni și au fost expuse consecințele pe care le are apelul fals la S.N.U.A.U. 112.

Nu au lipsit discuțiile despre prevenirea disparițiilor de minori și despre siguranța în mediul online.

Sub sloganul „CONDUITA PREVENTIVĂ SALVEAZĂ VIEŢI”, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui și specialiștii Registrului Auto Român Vaslui s-au întânit, la Cinematograful Victoria, din municipiul Bârlad, cu 95 de elevi din clasele terminale ale Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, pentru a expune și dezbate, evenimente rutiere cauzate de manifestările teribiliste, din ce în ce mai dese, ale tinerilor participanţi la trafic, care pun sau pot pune în pericol siguranţa circulaţiei și care se pot solda cu urmări tragice.

În cele mai multe cazuri, tinerii, fie ei mopedişti, biciclişti sau conducători auto, au încercat să-şi demonstreze „talentul” pe care îl au, fără a conştientiza pericolul la care se expun.

Prin această întâlnire s-a urmărit atragerea atenţiei asupra riscului pe care îl implică un asemenea comportament, prezentând tinerilor prevederile legii, statistici şi aspecte cazuistice privind accidente grave de circulaţie produse pe fondul teribilismului rutier și s-au dezbătut prevederile legale și norme juridice care reglementează regimul juridic al vehiculelor și mopedelor.

Scopul principal l-a constituit conştientizarea de către tineri a riscului producerii accidentelor rutiere, în condiţiile unei conduite imprudente şi/sau agresive, precum şi a gravităţii consecinţelor în cazul nerespectării normelor rutiere.

În cadrul întâlnirii s-a urmărit conștientizarea statutului de participant la trafic, prezentarea cauzelor producerii accidentelor rutiere, în rândul tinerilor și nu numai, vizionarea unor materiale cu urmările unei circulaţii rutiere incorecte (filmulețe, imagini) și au fi împărtățite experiențele personale ale lectorilor și elevilor, cu privire circulația pe drumurile publice (conduita preventivă).

Tinerii sau viitorii conducători auto/motocicliști au primit sfaturi utile cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl manifeste trafic, în zona trecerilor pentru pietoni, a indicatoarelor rutiere și a zonelor ce se pot dovedi periculoase, dar și la modul de comportare al unor eventuali pasageri.

Pe parcursul activității, tinerii au răspuns pozitiv la activitățile prin care au fost simulate diverse situații întâlnite în trafic, conștientizând totodată și importanța respectării regulilor de circulație.

Totodată, specialiștii Registrului Auto Român Vaslui au prezentat principalele atribuțiile instituționale, modalitățile de interacțiune cu publicul participant și au răspuns întrebărilor adresate de tinerii participanți la trafic, în chestiuni ce țin de prevederi legale, echipament și echipare precum și respectul oferit tuturor categoriilor de participanți la trafic.

Activitățile de prevenire și informare cu privire la riscurile asociate riscului rutier, delicvenței juvenile, siguranței minorilor, bullying-ului și consumului de droguri, vor fi continuate în perioada următoare.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button