LocalSocial

Consiliul Județean Vaslui și-a digitalizat activitatea implementând ecosistemul Conectx

Consiliul Județean Vaslui informează că începând de astăzi, 29 mai 2023, oferă servicii digitalizate cetățenilor, prin operaționalizarea ecosistemului digital Conectx la nivelul instituției, grație proiectului „Digitalizarea activității Consiliului Județean Vaslui – soluție pentru creșterea eficienței”, finanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.

„Toate comunicările interinstituționale, atât cu instituțiile subordonate, cât și cu cele de nivel local și central se vor realiza prin intermediul ecosistemului digital Conectx. De asemenea, preluarea și înregistrarea tuturor actelor emise de către instituție, inclusiv corespondența externă, se vor realiza prin intermediul platformei digitale”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Această aplicație asigură tuturor angajaţilor instituţiei semnătură electronică calificată şi un circuit al documentelor fluidizat prin procesarea lor în format digital și totodată permite accesul cetățenilor pe platforma conectx.net.

Deocamdată s-au demarat primele activități din cadrul proiectului, urmând ca în luna iunie să fie personalizate formulare inteligente pentru serviciile acordate de Consiliul Județean Vaslui.

Totodată, vor deveni operaționale componentele de interconectare și interoperabilitate.

Prin implementarea acestui proiect Consiliului Județean Vaslui urmărește să îmbunătățească interacțiunea cetățean-administrație publică locală și să reducă birocrația, prin limitarea deplasărilor fizice la sediul instituției pentru rezolvarea problemelor administrative.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button