LocalSocial

DSP Vaslui: Luna națională a informării despre efectele consumului de alcool!

Direcția de Sănătate Publică a Județeană Vaslui în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Vaslui și Crucea Roșie Română – Filiala Vaslui,  desfășoară în luna iunie 2023 campania de informare-educare-conștientizare.

Dacă ai sub 25 ani, chiar și o cantitate mică de alcool consumat îți poate afecta sănătatea! Nu risca! Informează-te!- Luna națională a informării despre efectele consumului de alcool, cu scopul de a informa populația generală și în special tinerii și adolescenții despre efectele consumului de alcool, pentru a contribui la formarea unor valori și atitudini pozitive față de stilul de viață sănătos și la stimularea schimbărilor pozitive în comportamentul legat de consumul de alcool.

Tema campaniei este:

Prevenirea consumului de alcool și a efectelor consumului de alcool la tineri.

Sloganul campaniei este:

Consumul de alcool îți afectează sănătatea, mai ales dacă ai vârsta sub 25 ani! Nu risca! Informează-te!

Anul acesta campania se axează pe prevenirea consumului de alcool și a efectelor consumului de alcool la tineri. Adolescența este o perioadă critică de dezvoltare când riscurile asociate abuzului de substanțe este în mod particular ridicat. Pentru a preveni expunerea la riscurile și pericolele pentru sănătate, precum și alți factori care scad calitatea vieții la consumatorii de alcool, adolescenții trebuie să fie informați, astfel încât să nu consume alcool înainte de vârsta de 18 ani.

  • 1 din 5 adolescenți de 15 ani din Europa a fost în stare de ebrietate cel puțin de 2 ori în viața lor.
  • Frecvența consumului excesiv de alcool în România este de 33% la bărbați și 15,4 % la femei comparativ cu media UE de 20,1 % la bărbați și respectiv 10 % la femei
  • Conform studiului YRBSS 2022 3, 6 din 10 liceeni din România (15-18 ani) au raportat că au consumat alcool cel puțin una-două zile, în ultimele 30 de zile
  • 1 din 10 băieți și 1 din 20 de fetele de 15 ani din România au fost în stare de ebrietate de cel puțin 2 ori în viața lor.

La nivelul județului Vaslui, conform datelor raportate de către Cabinetele de Psihiatrie din județ, în anul 2022 au fost înregistrate 168 cazuri noi de psihoze alcoolice (50 cazuri în mediul urban și 118 cazuri în mediul  rural), iar în primul trimestru al anului 2023 au fost înregistrate 52 cazuri noi de psihoze alcoolice (17 cazuri în mediul urban și 35 cazuri în mediul rural).

În ceea ce privește decesele prin intoxiație acută etilică declarate de Medicina Legală, în anul 2022 au fost declarate 13 decese, iar în primul trimrestu al anului 2023 au fost declarate 5 decese.

În contextul scăderii consumului de alcool în aproape toate țările europene, este esențial ca și în România tinerii să fie informați cu privire la riscurile și pericolele pentru sănătate, astfel încât să reducă consumul de alcool până la limita în care să poată rămâne în siguranță și sănătoși.

Astfel, Compartimentul Evaluarea și Promovarea Sănătății din cadrul  Direcției de Sănătate Publică în colaborare cu asistenții școlari din cadrul Direcției de Asistență Socială Vaslui și voluntarii Crucii Roșii – Filiala Vaslui, vor desfășura activități de informare cu privire la efectele consumului de alcool în rândul tinerilor și adolescenților și vor aplica chestionarul AUDIT persoanelor peste 18 ani în vederea evaluării riscului pentru sănătate asociat consumului personal de alcool, urmat de intervenții scurte pentru reducerea consumului dăunător de alcool, în perioada 20.06.2023 – 23.06.2023, intervalul orar 09:00 – 12:00, stradal în municipiul Vaslui, în următoarele locații: Piața Traian, Piața Centrală, Parc IPJ și Parcul Copou.

Campania este finanțată de către Ministerul Sănătății prin Programul Național de Evaluare și Promovare a Sănătății. Suportul metodologic al campaniei este asigurat de Institutul Național de Sănătate Publică.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button