LocalSocial

Un minor în vârstă de 14 ani a traversat râul Prut înot, cu intenţia de a ajunge la rude în Italia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au venit în sprijinul  unui minor, în vârstă de 14 ani,  care a traversat râul Prut înot, cu intenţia de a ajunge în Italia, la rude. Tânărul a fost preluat de catre Direcției Judeteană de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui.

În data de 14 iunie a.c., în jurul orei 14.30, patrula mixtă, formată din polițist de frontieră român și polițist de frontieră din Republica Moldova, care desfășura activități de supraveghere a frontierei pe teritoriul Republicii Moldova, a informat că a observat, pe direcţia localităţii frontieră Drânceni, o persoană care se îndreaptă de la malul râului Prut spre interior.

În cel mai scurt timp, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși s-au deplasat la fața locului, pentru verificări. În apropierea localității, colegii noștri au găsit un tânăr dezorientat care nu avea documente de identitate asupra sa, iar în bagajul sumar pe care îl avea, erau haine ude și un telefon mobil.
În urma verificărilor efectuate și din declarațiile persoanei, polițiștii de frontieră au stabilit că tânărul este un minor în vârstă de 14 ani, cu cetățenie română și italiană şi că fusese lăsat în grija bunicilor, în Republica Moldova, întreaga lui familie fiind în Italia, la muncă. Acesta a declarat că a traversat râul Prut înot, din Republica Moldova, în România, cu intenţia de a ajunge la rude, în Italia.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, minorul fiind preluat de lucrători din cadrul Direcției Judeteană de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button