Semnal de alarmă din partea apicultorilor vasluieni: Mierea de albine din Ucraina ne falimentează!
de Dănuț CIOBANU
După ce fermierii din județul Vaslui sunt în pragul falimentului din cauza cerealelor importate din Ucraina, situația este extrem de gravă și în rândul apicultorilor. Deși au un an de excepție din punctul de vedere al producției, crescătorii de albine vasluieni nu au unde să își valorifice marfa. Mierea din Ucraina este mult mai ieftină decât cea locală, iar procesatorii preferă să cumpere din import.
Apicultorii din județul Vaslui au un an extraordinar de bun. La toate culesurile de până acum (rapiță, polifloră și tei) producțiile au fost foarte bune. Practic, la o familie de albine s-a obținut o producție de 20 de kilograme de miere.
Apicultorii susțin că pentru a ajunge la aceste performanțe albinele trebuie să fie sănătoase, să fie bine hrănite iar tratamentele împotriva diferitelor boli să fie făcute de timp.
Tocmai din cauza lipse acestor tratament, în perioada de iarnă a anului trecut au murit foarte multe albine, din cauza secetei care a favorizat apariția păduchilor.
Deși anul 2023 se profilează o perioadă de excepție pentru apicultura locală, apicultorii nu au motive de bucurie.
„Cu toată producția bună nu avem unde să ne vindem marfa. A intrat pe piața locală foarte multă miere de albine din Ucraina, care se achiziționează la un preț de 7 lei/kilogram. Mierea obținută de noi, care este mult mai bună din punct de vedere calitativ, se vinde cu 11 lei kilogramul/miere polifloră, 14 lei kilogramul/miere de tei, 20 de lei kilogramul/miere de salcâm. Astfel, s-a ajuns ca procesatorii locali să cumpere miere din Ucraina, iar apicultorii vasluieni stau cu mierea pe stoc”, a spus Sorin Braniște, apicultor vasluian.
În ultimii ani, numărul de apicultori din județul Vaslui s-a redus constant. Astfel, mai activează circa 6.000 de apicultori, care au în jur de 60.000 de familii de albine.
Apicultorii vasluieni pot depune la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cererile de plată şi documentele doveditoare pentru intervenţiile aferente sectorului apicol 2023. Cererile se pot înregistra până pe data de 4 august 2023, iar fondurile fac parte din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, finanţate din FEGA şi de la bugetul de stat. La nivel național, valoarea sprijinului alocat pentru anul curent este de 12.163.260 euro.
Printre altele, cererile se pot depune pentru intervenții apicole pentru formele asociative; servicii de consiliere, asistenţă tehnică, formare, informare şi schimb de bune practici, inclusiv prin colaborarea în reţea, pentru apicultori şi pentru organizaţiile de apicultori; promovare, comunicare şi marketing, inclusiv acţiuni de monitorizare a pieţei şi activităţi care vizează în special sensibilizarea consumatorilor în privinţa calităţii produselor apicole etc.