Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Vaslui a înregistrat în primele șase luni ale acestui an 40 de solicitări de emitere a avizelor de mediu pentru planuri/ programe.
Petițiile au fost soluționate astfel: s-au emis 21 de negații pentru solicitările de emitere a avizelor de mediu pentru planurile care nu se supun procedurii de evaluare de mediu; 11 decizii de încadrare conform căreia acestea nu pot avea efecte semnificative asupra mediului, deci nu necesită evaluare de mediu, formulându-se propunerea de a fi supuse procedurii de adoptare fără aviz de mediu.
De asemenea, s-au emis 2 avize de mediu prin parcurgerea procedurii complete de avizare cu efectuarea evaluării de mediu.
Decizia de emitere se concretizează în avizul de mediu care cuprinde: motivele care stau la baza emiterii lui; măsurile decise în ceea ce priveşte monitorizarea efectelor asupra mediului, inclusiv măsuri suplimentare de monitorizare, după caz; măsurile de reducere sau de compensare a efectelor semnificative asupra
mediului şi a efectelor semnificative transfrontieră, după caz.
„Avizul de mediu îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a planului sau programului. Avizul de mediu pentru planuri și programe este un act tehnico-juridic eliberat de autoritatea competentă pentru protecția mediului, care confirma integrarea aspectelor privind protecția mediului în planul sau programul supus adoptării. Avizul de mediu pentru planuri și programe este obligatoriu la inițierea și adoptarea acestora și se obține în urma derulării procedurii de evaluare strategică de mediu”, a explicat Mihaela Budianu, directorul APM Vaslui.
(Dănuț CIOBANU)