Bani pentru UAT-uri! Opoziția acuză conducerea CJ Vaslui: „Pe unii îi sprijiniți și pe alții nu”
de Dănuț CIOBANU
Mai multe UAT-uri au primit un ajutor financiar de urgență din fondul de rezervă aflat la dispoziția CJ Vaslui. Consilierii din opoziție au încercat se obțină sume de bani și pentru comunele Boțești și Tăcuta. La fel ca și în ședințele anterioare, cererile consilierilor liberali au fost respinse. Aceștia au acuzat conducerea CJ-ului că face doar promisiuni pe care nu le onorează și ajută cu bani doar anumite comune în dauna celorlalte.
Consiliul Județean (CJ) Vaslui a aprobat proiectul de hotărâre privind rectificarea a III-a a bugetului local pe anul 2023. În cadrul rectificării, la capitolul „alte servicii publice generale”, consilierii județeni au votat transferul unor sume de bani către UAT-urile aflate în extremă dificultate. Astfel, din fondul de rezervă aflat la dispoziția CJ Vaslui s-au repartizat următoarele sume: comuna Epureni – 100.000 lei, comuna Perieni – 100.000 lei, comuna Muntenii de Jos – 100.000 lei și comuna Zăpodeni – 200.000 lei.
La fel ca și la ultimele alocări de fonduri în teritoriu, consilierii liberali au formulat o serie de amendamente. De această dată, s-au cerut fonduri pentru comunele Boțești și Tăcuta. Pe lângă nevoia acută de resurse financiare, liberalii au precizat că în ultimii opt ani comuna Tăcuta nu a primit fonduri de la CJ Vaslui, iar locuitorii din satele respective „au noroaie pe străzi pentru simplul fapt că au votat un primar liberal”.
Și consilerii USR au acuzat modul în care sunt repartizate sumele de bani anumitor comune. În acest caz au fost precizate UAT-urile aflate pe lista, unde au fost făcute o serie de cheltuieli inoportune, cum ar fi amenajarea unei scene, achiziționarea de produse de birotică etc.
Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, a precizat că toate UAT-urile din județ au fost ajutate financiar în măsura posibilităților financiare. Supuse la vot, cele două amendamente formulate de liberali au fost respinse.
Gheorghe Viziteu, consilier PNL, a reproșat conducerii CJ-ului că a făcut numeroase promisiuni că la următoarele ședințe vor ajuta și aceste comune (Boțești și Tăcuta) însă nu s-a ținit de cuvânt.
„Pe unii îi sprijiniți și pe alții nu. Noi am găsit sursele pentru a ajuta cele două comune de la celelalte UAT-uri aflate pe listă, deoarece aceste comune au mai primit bani anul acesta”, a punctat Viziteu.
În cadrul rectificării bugetare, la partea de venituri s-a propus suplimentarea acestora cu suma de 10.226.819 lei: venituri din proprietate în sumă de 520 lei, contribuția de întreținere a persoanelor asistate în sumă de 100.000 lei, diverse venituri în sumă de 473.000 lei etc.
La partea de cheltuieli totale, s-a propus suplimentarea fondurilor în sumă de 12.047.998 lei. Cheltuielile de personal se suplimentează cu suma de 1.611.481 lei, cheltuielile cu bunuri și servicii se diminuează cu suma de 2.620.481 lei, alte cheltuieli se suplimentează cu suma de 200.000 lei etc.