Luna trecută, în județul Vaslui au fost verificate toate centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabiltăți și cele destinate copiilor, fiind identificate un număr de 57 de centre rezidențiale.
Cu ocazia verificărilor, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui a aplicat 7 sancțiuni contravenționale din care o amendă în valoare de 3.000 de lei și 6 avertismente scrise.
„În urma neconformităților constatate în domeniul securității și sănătății în muncă și al relațiilor de muncă au fost dispuse măsuri de remediere a acestora”, a spus Gheorghe Chirvase, inspector șef al ITM Vaslui.
Scopul principal al acestor controale a fost asigurarea respectării tuturor normelor și reglementărilor în vigoare în aceste instituții, pentru a se asigura un mediu sigur și adecvat pentru toți rezidenții.
Principalele deficiente constatate in urma acestor verificari au fost: functionează fără autorizație de securitate la incendiu; angajatorul nu păstrează la locul de muncă o copie a contractelor de muncă pentru fiecare salariat care prestează activitate în acel loc; programul de igienizare este incomplet; mobilierul și agregatele frigorifice sunt uzate; nerespectarea conditiilor de păstrare a alimentelor sau depozitarea necorescunzatoare a acestora etc.
În cadrul acțiunii au fost angrenate mai multe instituții de control: Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială Vaslui, Direcția de Sănătate Publică Vaslui, Comisariatul Județean Pentru Protecția Consumatorilor Vaslui, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Podul Înalt” Vaslui, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vaslui.
(Dănuț CIOBANU)