LocalSocial

Accident rutier în comuna Dragomirești! Cele cinci victime au fost transportate la UPU Vaslui

Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare și deblocare), o ambulanță SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea victimelor, acordarea de îngrijiri medicale și transportul la o unitate medicală specializată, în cazul victimelor unui accident rutier produs pe DN 2F, în localitatea Vladia, comuna Dragomirești. La fața locului intervin și două ambulanțe aparținând SAJ Vaslui.

În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane (patru adulți și doi copii minori).

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, ieșite în afara carosabilului, unul dintre autovehicule fiind răsturnat. Până la sosirea  salvatorilor, victimele au fost evacuate de către ceilalți participanți la trafic. Echipajele de intervenție au evaluat victimele, cinci dintre acestea primind și îngrijiri medicale la fața locului. Cele cinci victime (trei adulți și doi copii) sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Pompierii au asigurat măsuri PSI, au curățat și spălat carosabilul. Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button