LocalSocial

56 de persoane private de libertate de la Penitenciarul Vaslui vor participa la cursuri de formare profesională

Un număr de 56 de persoane private de libertate de la Penitenciarul Vaslui vor participa la patru cursuri de formare profesională. Acțiunea are loc în baza protocolului parafat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de muncă (AJOFM).

În planul de formare profesională pentru anul 2023 sunt cuprinse: un curs “Ajutor bucătar”, cu 14 persoane private de libertate, un curs “Frizer”, cu 14 persoane private de libertate, un curs “Îngrijitor spaţii verzi”, cu 14 persoane private de libertate, şi un curs “Zidar, pietrar, tencuitor”, cu 14 persoane private de libertate.

„Selecţia persoanelor private de libertate se va realiza de personalul Penitenciarului Vaslui atât pe baza criteriilor specifice de selecţie, cât şi din punct de vedere medical şi al nivelului de pregătire, precum şi în funcţie de perioada rămasă de executat până la eliberare, pentru a se asigura participarea acestora pe întreaga durată a programului de formare profesională”, a spus Laura Toporăscu, purtător de cuvânt al AJOFM Vaslui.

(Dănuț  CIOBANU)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button