Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în trei garsoniere și pe holul etajului trei al unui bloc de locuințe din municipiul Bârlad, în zona bulevardului Epureanu. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la nivelul etajului trei, cel putin trei garsoniere fiind cuprinse de flăcări. De asemenea, incendiul se manifesta violent și pe holul imobilului, acolo fiind depozitată o mare cantitate de deșeuri. Până la sosirea echipajelor de intervenție, peste 70 de locatari se autoevacuaseră. Pompierii militari au evacuat 40 de persoane, două dintre acestea având nevoie de îngrijiri medicale. O persoană a fost transportată la UPU Bârlad, aceasta acuzând probleme cardiace. O a doua persoană a suferit un atac de panică și o intoxicație minoră cu monoxid de carbon. Victima a primit primul ajutor în ambulanța SMURD, ulterior aceasta refuzând transportul la spital.
Pompierii au lucrat mai bine de două ore pentru lichidarea tuturor focarelor, evacuarea gazelor toxice și fumului, evacuarea gunoaielor depozitate pe hol, precum și pentru limitarea scurgerilor de gaze naturale.
După lichidarea incendiului s-a constatat că 10 garsoniere au fost degradate de incendiu, tencuaiala pe holuri fiind degradată pe o suprafață de cel puțin 200 de metri pătrați. De asemenea, au fost degradate instalațiile electrice, de cablu TV, precum și trei contoare de gaze naturale.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost acțiunea intenționată a unei persoane.