de Dănuț CIOBANU
Școlile din județul Vaslui sunt mai curate, mai sigure și mai dotate pentru a asigura procesul de învățământ. Aceasta este concluzia trasă în urma dezbaterilor care au avut loc în cadrul Colegiului Prefectural. La capitolul investiții se înscrie și finanțarea pentru achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi, dar și fondurile direcționate pentru a rezolva situația școlilor cu toalete în curte.
Una dintre temele abordate la ședința Colegiului Prefectural Vaslui a fost situația unităților școlare la începutul anului școlar. În acest sens, a fost realizată o paralelă între anii 2022 și 2023.
Direcția de Sănătate Publică Vaslui a prezentat o sinteză detaliată, oferind informații cu privire la evoluția situației sanitare în unitățile de învățământ din județ. Comparând datele din anul 2022 cu cele din anul 2023, se constată o îmbunătățire semnificativă a condițiilor de siguranță în școli, ceea ce a condus la un mediu mai propice pentru desfășurarea procesului educațional.
Și Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui a prezentat o analiză similară asupra situației unităților școlare în contextul situațiilor de urgență. S-a acordat o atenție deosebită pregătirii și implementării planurilor de intervenție și evacuare în caz de necesitate, precum și instruirii personalului școlar și a elevilor în domeniul situațiilor de urgență.
Comparativ cu anul precedent, avem de a face cu o creștere a gradului de conștientizare și pregătire în rândul comunității școlare, ceea ce contribuie la creșterea nivelului de siguranță în școli.
„Colaborarea între Instituția Prefectului, Inspectoratul Școlar Județean și instituțiile de învățământ reprezintă cheia succesului în asigurarea unei educații de calitate pentru toți elevii noștri. Le mulțumesc directorilor și profesorilor pentru eforturile lor continue și pentru dedicarea de care dau dovadă în slujba educației”, a spus Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui.
În cadrul ședinței, Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, i-a asigurat pe directorii de servicii deconcentrate de o bună colaborare instituțională. Acesta a abordat problemele cu care se confruntă școlile din județul Vaslui, asigurând, totodată, că există o preocupare permanentă de reducere a discrepanțelor dintre școlile din mediul urban și cele din mediul rural.
„Suntem bucuroși să anunțăm obținerea unor finanțări prin intermediul PNRR, care ne vor permite să susținem dezvoltarea infrastructurii școlare. Prin intermediul acestor finanțări, vom putea dota școlile din județul Vaslui cu mobilier modern, materiale didactice actualizate și echipamente digitale de ultimă generație. Aceste investiții vor avea un impact semnificativ asupra procesului de învățământ și vor beneficia mii de elevi și cadre didactice”, a spus Ciprian Trifan.