Zilele trecute, polițiștii de investigare a criminalităţii economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, au desfășurat activități pentru combaterea faptelor ilicite de comerț și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului.
În perioada 11 – 12 noiembrie 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au efectuat controale la agenții economici de pe raza județului Vaslui, pentru prevenirea și combaterea ilegalităților comise în domeniul comercializării produselor din tutun.
Cu ocazia activităților desfășurate au fost verificați peste 80 de agenți economici, fiind aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 172.000 de lei.
Dintre acestea, 35 au fost aplicate pentru abateri prevăzute şi sancţionate de O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 15 sancțiuni pentru abateri prevăzute și sancționate de Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, 3 sancțiuni pentru abateri prevăzute și sancționate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, 17 sancțiuni prevăzute și sancționate de O.G. 99 din 2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, și 2 sancțiuni pentru abateri prevăzute şi sancţionate de Legea 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult.
Totodată, au fost confiscați peste 7.500 de lei și indisponibilizate bunuri în valoare de peste 600 de lei pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc ridicat de comitere a faptelor de evaziune fiscală.