Poliţiştii Serviciului de Investigatii Criminale Vaslui și ai Secției 4 Poliție Rurală Huși au reținut doi bărbați, în vârstă de 30 și 35 de ani, din comuna Drânceni, județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși, din cadrul Poliției municipiului Huși, și ai Serviciului de Investigații Criminale Vaslui, au documentat și probat activitatea celor două persoane, bănuite de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, la data de 9 noiembrie a.c.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 4 noiembrie 2023, persoanele bănuite de comiterea infracțiunii ar fi sustras, dintr-o locuință din Germania, mai multe bunuri, în valoare de peste 30.000 de euro.
La data de 13 noiembrie 2023, polițiștii au efectuat 4 percheziții domiciliare, unde au descoperit și ridicat toate bunurile sustrase, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
În aceeași zi, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii au luat, față de cei 2 bărbați, măsura reținerii, pentru 24 de ore.
În data de 14 noiembrie 2023, aceștia au fost prezentați judecătorului de dreptului și libertăți din cadrul Judecătoriei Huși, care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.