Stația de pompieri Negrești și Detașamentul de pompieri Vaslui au intervenit cu patru autospeciale și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Vulturești, comuna Vulturești. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul a două locuințe și se propagase la o altă locuință și o anexă gospodărească. Nicio persoană nu a avut nevoie de prim ajutor.
Pompierii au acționat pe două sectoare de intervenție, primul sector, pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecția bunurilor aflate în pericol. Pompierii au reușit să salveze majoritatea bunurile aflate într-una dintre case. Intervenția salvatorilor a durat aproximativ șase ore.
A fost salvat un garaj, un autoturism, și peste 95% din locuința învecinată. Au ars două locuințe ale aceluiași proprietar, o anexă gospodărească și bunurile depozitate în aceasta, peste două tone de material lemnos.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un sistem de încălzire amplasat necorespunzător față de materialele combustibile aflate în apropiere.