Polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din municipiul Vaslui, bănuit de comiterea unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
La data de 30 noiembrie 2023, ora 11.38, un echipaj de poliție rutieră al Biroului Rutier Vaslui, care desfășura activități de patrulare și supraveghere a traficului rutier pe strada Mihail Sadoveanu din municipiul Vaslui, ar fi depistat în trafic și ar fi încercat să oprească, pentru control, un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus din direcția municipiului Vaslui spre Zona Industraială.
Conducătorul autoturismului nu s-ar fi supus semnalelor regulamentare de oprire făcute de echipaj, continuându-și deplasarea cu viteză mărită până în strada Gutuilor, unde ar fi părăsit autoturismul și ar fi încercat să își asigure scăparea, prin fugă. Bărbatul a fost interceptat în zonă dar ar fi refuzat să se oprească, să se legitimeze și să se supună indicațiilor polițiștilor, procedând la a se manifesta agresiv și violent față de aceștia, motiv pentru care a fost imobilizat și condus la sediul Poliției Municipiului Vaslui, pentru cercetări.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au stabilit identitatea conducătorului autoturismului și că bărbatul de 42 de ani, din Vaslui, ar fi avut suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice din luna august 2023.
Totodată, având în vedere comportamentul manifestat de către acesta, a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă, în prezența medicului de gardă, acesta ar fi refuzat să îi fie recoltate aceste probe.
La data de 30 noiembrie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore.
În data de 1 decembrie 2023, acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, față de bărbat fiind emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
Cu privire la comportamentul manifestat de către bărbatul de 42 de ani, odată cu depistarea acestuia în trafic, a fost sesizat procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.