Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, căutat de autorităţile din Rusia, care era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 15 ani pentru săvârşirea infracţiunii de crimă.
În data de 06 ianuarie a.c, în jurul orei 13.05, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un autocar, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 48 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era o alertă Interpol cu mențiunea persoană urmărită internațional în vederea arestării, emisă de autorităţile din Rusia, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 15 ani pentru săvârşirea infracţiunii de crimă pe teritoriul acestui stat.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.