LocalSocial

IPJ Vaslui: Ziua internațională pentru monviolență în școală

În perioada 29 ianuarie – 2 februarie 2024, pentru a întări semnificația zilei de  30 ianuarie, desemnată Ziua Internațională pentru Non-violență în Școală, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, prin Biroul Siguranța Școlară și reprezentanții polițiilor municipale, orășenești și ai secțiilor de poliție rurală, împreună cu cadrele didactice și elevii din unitățile școlare, au desfășurat activități de prevenire și combatere a fenomenului violenței în școli.

Mediul școlar trebuie să reprezinte în continuare locul în care se produce și se transmite cunoașterea, se formează competențele cognitive și abilități emoționale, și mai ales înțelegerea raporturilor cu ceilalți și cu sine insuși. Cu toate acestea, din acest proces fac parte și unele aspecte negative cum ar fi violența școlară, fenomen cu numeroase surse de influență, care a devenit din ce în ce mai complex și depinde de o multitudine de factori culturali și psiho-sociali.

În cadrul celor 65 de activități organizate la 31 de unități de învățământ au fost instruiți un număr de 710 elevi. Astfel, au fost organizate sesiuni de informare și au fost elaborate materiale – resursă care să susțină comportamentele pozitive și atitudini sănătoase în relațiile inter-umane din mediul școlar.

Mai mult, elevii au prezentat și dezbătut diversele forme ale violenței pe care le cunosc și modul în care acestea pot împiedica dezvoltarea personală a unui elev sau a unui colectiv.

Polițiștii prezenți au oferit recomandări prin care au urmărit  să descurajeze acțiunile cu caracter agresiv și au enumerat un set de soluții ce pot modela comportamente pro-sociale pentru formarea legăturilor umane.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button