Sala „Ștefan cel Mare” a Consiliului Județean Vaslui a găzduit spectacolul artistic „In memoriam Ion Chiriac”. Și de această dată, vasluienii au venit în număr mare să-l reasculte pe cunoscutul interpret și compozitor de muzică folk, trecut în lumea umbrelor în urmă cu 3 ani.
La eveniment a participat Ciprian-Ionuț Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, care i-a felicitat pe organizatori pentru că nu l-au dat uitării pe regretatul cantautor.
„Povestea lui Ion Chiriac va fi spusă mai departe, grație aceștor tineri minunați, care vor eterniza cântecele lui Ion Chiriac, care a adus faimă Vasluiului. Instituția noastră a susținut și va susține proiectele legate de creația lui Ion Chiriac. Există Festivalul de muzică folk care îi poartă numele, organizat în satul natal, Ghermănești, și consider că avem o datorie morală față de omul care a iubit și a cântat muzica folk, pentru a dezvolta acest gen muzical de o sensibilitate artistică aparte”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.
Mai mulți vasluieni, care iubesc actul cultural și creația lui Ion Chiriac, dar și Grupul folk „Dacii liberi” din Bârlad au ținut să aducă un omagiu regretatului cantautor, care astăzi ar fi împlinit vârsta de 61 de ani.