Olimpiada județeană de biologie s-a desfășurat pe data de 17 martie 2024, la Liceul cu Program Sportiv-Vaslui în conformitate cu precizările Calendarului olimpiadelor naționale școlare-Nr.24746/29.01.2024, aprobat prin OME nr.3469/29.01.2024.
Olimpiada s-a desfășurat cu respectarea prevederilor Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare și ale Regulamentului de organizare a activităților cuprinse în calendarul activităților educative, școlare și extrașcolare, aprobată prin OMECTS nr.3035/2012, cu modificările și completările ulterioare și ale Regulamentului specific al Olimpiadei de Biologie aprobat cu nr.24990/06.02.2023 și a precizărilor nr. 24956/01.02.2024 la Anexa Regulamentului privind organizarea și desfășurarea Olimpiadei de Biologie în anul școlar 2023-2024.
La nivelul județului Vaslui, au participat elevi la secțiunea liceu, singura la care se organizează această competiție școlară. Au fost obținute rezultate frumoase, care ne onorează și fac cinste școlii vasluiene: 4 elevi au obținut premiul I, 4 elevi au obținut premiul al II-lea, 5 elevi au obținut premiul al III-lea și 11 de elevi au obținut Mențiune.
La etapa națională s-au calificat 4 elevi:
Botez C. A. Raisa Elena, cls. a IX-a, de la Liceul Teoretic ,,Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător, la clasă și la Centrul Județean de Excelență, Geanina Romașcu;
Borțun M. Alexia Gabriela, cls. A X-a, de la Liceul Teoretic ,,Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător, la clasă și la Centrul Județean de Excelență, Geanina Romașcu;
Parfene G.B. Andra Ștefania, cls a XI-a, de la Liceul Teoretic ,,Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător, la clasă și la Centrul Județean de Excelență, Geanina Romașcu.
Iacob Loredana Maria, cls a XII-a, de la Colegiul Național ,,Cuza Vodă” Huși, profesor îndrumător, la clasă și la Centrul Județean de Excelență, Maricica Atasiei.
Pentru etapa națională a olimpiadei se califică, din fiecare județ un număr de elevi corespunzător numărului de locuri (din oficiu și suplimentare) alocate pe an de studiu, numai dacă au obținut cel puțin 70% din punctajul maxim acordat rezolvării subiectelor de la etapa județeană. În conformitate cu prevederile metodologiei, pentru participarea la etapa națională a Olimpiadei de Biologie se atribuie locuri suplimentare, 43 locuri /an de studiu, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute conform clasamentului national realizat după finalizarea etapei județene. Având în vedere punctajele obținute de elevii vasluieni, există posibilitatea ca numărul participanților la etapa națională să crească.