LocalSocial

Supărat pe părinți! Un tânăr din Bârlad a furat de acasă bani și mai multe bijuterii din aur

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de furt și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

La data de 25 martie 2024, Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 24 de ani, ar fi venit la locuința sa și i-ar fi sustras o sumă de bani și mai multe bijuterii din aur.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că, la data de 9 ianuarie 2024, Judecătoria Bârlad a emis împotriva tânărului un ordin de protecție, pe o perioadă de 6 luni, prin care acesta era obligat să păstreze o distanță de 100 de metri față de mama sa și față de domiciliul acesteia. Totodată, polițiștii bârlădeni au constatat că persoana cercetată a încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție, la data de 25 martie 2024, când ar fi intrat în locuința mamei sale și i-ar fi sustras bani și bijuterii. Prejudiciul creat în urma săvârșirii infracțiunii este de 40.000 de lei.

În urma probatoriului administrat, la data de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad l-au identificat și reținut pe tânăr, pe o perioadă  de 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și încălcarea ordinului de protecție. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tânărului.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button