de Dănuț CIOBANU
Spitalul Județean de Urgență Vaslui va avea un centru adaptat pentru cerințele îngrijirii paliative. Capacitatea maximă proiectată pentru noul pavilion este de 40 de paturi, organizate în 20 de saloane. Valoarea totală a investiției este de 120,3 milioane de lei, iar suma necesară urmează să fie atrasă din fonduri europene și de la bugetul de stat.
Consiliul Județean (CJ) Vaslui va aproba documentația tehnico-economice pentru obiectivul de investiții „Dezvoltarea serviciilor de paliație în cadrul Spitalului Județean Vaslui prin crearea unei secții de îngrijiri paliative”. La acest moment, Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui nu are un spațiu adaptat pentru cerințele îngrijirii paliative.
Amplasamentul noii investiții este situat în incinta de pe strada Ștefan cel Mare, nr. 233, municipiul Vaslui; construcția propusă se află în zona de protecție a ansamblului monument istoric – Școala Normală de Băieți, azi Spitalul TBC.
Capacitatea maximă proiectată pentru noul pavilion este de 40 de paturi, organizate în 20 de saloane, cu baie proprie și un izolator, care poate acomoda 1-2 paturi, cu circuite distincte pentru pacienți și personal.
Toate saloanele vor fi prevăzute cu grup sanitar propriu. Toate spațiile vor fi prevăzute cu lămpi UV compatibile a fi utilizate simultan cu prezența persoanelor (în sasuri, grupuri sanitare, izolatoare).
Valoarea totală a investiției este de 120.358.932 lei (inclusiv TVA), iar durata estimativă de realizare a investiției este de 24 luni.
Valoarea investiției include și cheltuielile aferente marjei de buget și pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preț în cuantum de 28.725.723 lei. Suma necesară urmează să fie atrasă din fonduri nerambursabile stabilite prin programele incluse în exercițiul financiar 2021-2027 POS 2021- 2027- P2, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții aprobate potrivit legii.
„Îngrijirea paliativă se adresează pacienților cu boli cronice progresive și familiilor acestora și are scopul de a identifica precoce și trata impecabil durerea și suferința emoțională. România are 122 de servicii de paliație pentru adulți și 12 pediatrice, fiind în jumătatea inferioară a clasamentului țărilor UE. În 2019, în sistemul public și privat erau aprobate 2545 de paturi, din care 1995 contractate de CNAS”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui.