LocalSocial

Fără drept, la volan

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, care a fost depistat conducând un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere deţinut nu îi dădea acest drept.

În data de 25 mai a.c, în jurul orei 01.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 22 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz și o remorcă, cu o masă totală maximă autorizată de 6.200 kg.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul nu deţine premis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce vehiculele în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button