Home » Agricultura » Un nou termen pentru depunerea cererilor de înscriere în Programul de susținere a crescătorilor de porci

Un nou termen pentru depunerea cererilor de înscriere în Programul de susținere a crescătorilor de porci

În ședința de Guvern din 30 mai 2024 a fost aprobată o hotărâre privind aprobarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, pentru anul 2024.

Astfel, se prelungește termenul de depunere a cererilor de înscriere de la 30 iunie 2024 până la de 31 iulie 2024, având în vedere obiectivul privind creșterea efectivelor de porci din aceste rase, precum și facilitarea accesului la această schemă a unui număr cât mai mare de crescători, coroborat cu necesitatea eficientizării absorbției fondurilor alocate acestei scheme de ajutor de stat.

„Actul normativ vizează susţinerea crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, pentru anul 2024, în vederea creșterii numărului de animale de reproducție deținute și a produșilor valorificați de la acestea, și, implicit, a creșterii efectivelor de porci din rasele Bazna și Mangalița la nivel național”, a spus Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură a Județului Vaslui.

Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pot fi crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița: producătorii agricoli PFA, II și IF; producătorii agricoli societăţi agricole; producătorii agricoli persoane juridice.

Valoarea sprijinului a crescut față de anul 2023, de la 1.200 lei/ scroafă/ an, la 2.000 lei/scroafă/an.

Cuantumul total al schemelor de ajutor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși 20.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii și în cele două exerciții financiare precedente.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*