Home » Local » Întreprinzătorii județului! Vasluiul are 7.726 de angajatori care au minim un salariat

Întreprinzătorii județului! Vasluiul are 7.726 de angajatori care au minim un salariat

În evidența Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui, la finalul anului 2023 figurau un număr de 7.726  angajatori care aveau minim un salariat.

„Înregistrarea agenților economici nou înființați se face într-un registru special pe suport de hârtie. În anul 2023 au fost înregistrați un număr de 407 agenți economici nou înființați și care aveau intenția angajării de personal”, au precizat reprezentanții ITM Vaslui.

În primele patru luni ale acestui an au fost înmatriculate în total 405 firme, comparativ cu 427 de societăți intrate pe piață în perioada similară a anului trecut. Este vorba despre înregistrarea unui număr de 320 de SRL-uri, 42 de PFA-uri etc.

Potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, în perioada ianuarie – decembrie 2023, în județul Vaslui și-au încetat activitatea un număr total de 1.381 de firme.

Astfel, au fost suspendate 251 de firme, iar alte 385 de societăți au fost dizolvate. În aceeași perioadă, au fost radiate din Registrul Comerțului 745 de societăți.

În acest context economic dificil, una din dorințele oamenilor de afaceri din județul Vaslui pentru anul 2024 este de a lucra mai bine cu autoritățile locale. Antreprenorii vor ca să fie înțeleși și apreciați la justa valoare și să fie consultați în problemele cu care se confruntă comunitățile. Antreprenorii susțin că toate greutățile cu care se confruntă mediul economic sunt, de fapt, problemele administrației publice.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*