Legumicultorii înscriși în Programul Tomata își primesc ajutorul financiar de la stat
Direcția Agricolă Județeană Vaslui a primit fonduri de la Ministerul Agriculturii pentru plata beneficiarilor sprijinului aferent ciclului I de producție la tomate.
Sprijinul se acordă în cadrul schemei de ajutor de stat pentru compensarea parțială a pierderilor la cultura de tomate în spatii protejate, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Astfel, la nivel național, începând cu data de 17 iulie 2024, suma de 181.095.247 lei va ajunge în conturile a 24.472 beneficiari din toate județele țării.
Ministerul Agriculturii a făcut toate demersurile pentru asigurarea integrală a necesarului de fonduri aferente plății sprijinului acordat pentru ciclul I de producție la tomate, anul acesta fiind înregistrați cei mai mulți beneficiari, de când a demarat programul în anul 2017.
(Dănuț CIOBANU)