Nouă muzee din țară și-au dat mâna pentru a pune în scenă un proiect fără precedent dedicat „părintelui fondator” al României moderne, Alexandru Ioan Cuza.
Astfel, până pe 28 februarie 2025, vasluienii vor avea ocazia să viziteze expoziția găzduită de Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”, care cuprinde obiecte de patrimoniu de o însemnătate aparte.
Vorbim de tronul domnitorului Alexandru Ioan Cuza și cel al Doamnei Elena Cuza, de sabia de învestitură primită de sultanul Abdul Medjid I, truse de pistoale de duel dăruită de împăratul Napoleon al III-lea, picturi semnate de Carol Popp de Szathmary și Theodor Aman, tunica și casca de colonel de lăncier, decorații, fotografii, documente și litografii.
„Toate aceste bunuri de patrimoniu, însoţite de alte exponate, vor contura o imagine cât mai fidelă şi corectă a celui care a fost domnitorul şi omul Alexandru Ioan Cuza”, au transmis reprezentanţii Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui.
Muzeele care au contribuit la realizarea expoziţiei sunt: Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Complexul Muzeal „Moldova” Iaşi – Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” Bucureşti, Muzeul Naţional al Bucovinei, Complexul Muzeal Naţional Neamţ, Muzeul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi şi Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad.