Plutonierul adjutant Zamfir Marius, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, și-a reconfirmat valoarea în competițiile sportive, cucerind medalia de aur la Cupa României de Fitness Challenge. Evenimentul, desfășurat recent, a reunit peste 80 de sportivi din întreaga țară.
La această ediție, jandarmul vasluian a obținut locul I la categoria masters și locul al III-lea la categoria seniori, în urma unor probe solicitante care au testat la maximum rezistența, viteza, forța și tehnica participanților. Circuitul de concurs a inclus șase stații, unde concurenții au avut două minute pentru a realiza cât mai multe repetări corecte.
Aceasta nu este prima performanță de excepție pentru Marius. La aceeași competiție, în luna decembrie a anului trecut, el a câștigat tot medalia de aur la categoria masters.
Performanțe constante și pasiune pentru sport
Marius Zamfir, membru al Jandarmeriei Vaslui din 2006, este un sportiv consacrat, cu o experiență de peste 20 de ani în fitness, lupte libere și judo. Palmaresul său include numeroase medalii la competiții naționale de Unifight, Lupte Libere și Judo, iar pasiunea pentru sport îl motivează să exceleze și să inspire generațiile tinere.
Pe lângă competițiile la care participă, Marius este și antrenor al clubului său, reușind să pregătească o echipă care, la un campionat recent încheiat, a adus acasă 6 medalii.