LocalSocial

Jandarmii vasluieni, alături de elevii din Racova, Slobozia și Pădureni, în cadrul programului „Școala Altfel”

Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui a desfășurat o serie de activități interactive și educative dedicate elevilor, în cadrul programului „Școala Altfel”.

Săptămâna aceasta, jandarmii au vizitat elevii din satele Racova și Slobozia, comuna Gârceni, unde au prezentat rolul și misiunile Jandarmeriei Române, subliniind importanța acesteia în menținerea ordinii publice și siguranței cetățenilor. Elevii au participat activ la discuții despre responsabilitățile jandarmilor și modul în care aceștia intervin pentru a proteja comunitatea.

De asemenea, jandarmii vasluieni au fost prezenți la evenimentul „Cartea Vie a Carierelor”, organizat de Școala Gimnazială din Pădureni, unde elevii au descoperit detalii despre profesia de jandarm, cerințele acestei cariere și valoarea serviciului în slujba comunității.

Un moment special în cadrul acestor activități a fost prezentarea echipamentelor folosite de jandarmi în misiuni. Copiii au avut ocazia să le testeze și să experimenteze, pentru câteva momente, cum este să fii „jandarm pentru o zi”.

De asemenea, în contextul sezonului sărbătorilor de iarnă, jandarmii au abordat un subiect de actualitate – utilizarea materialelor pirotehnice. Elevii au fost informați despre riscurile asociate folosirii articolelor pirotehnice și consecințele acestora, primind sfaturi utile pentru a evita pericolele.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui mulțumește elevilor și cadrelor didactice pentru implicare, entuziasm și ospitalitate. Jandarmii vor fi în continuare aproape de tineri, promovând educația, siguranța și respectul față de lege.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button