În anul 2024, Garda de Mediu Vaslui a desfășurat un total de 940 controale, contribuind activ la protecția mediului și la respectarea legislației de mediu.
Sancțiuni aplicate în 2024: 236 sancțiuni principale, din care 95 de avertismente și 141 de amenzi în valoare totală de 2.588.000 lei, din care s-au încasat 523.400 lei.
În total, au fost înregistrate 270 sesizări. Cele mai frecvente probleme semnalate vizează gestionarea deșeurilor – 102 de sesizări, poluarea solului – 54 de sesizări și biodiversitatea și alte probleme – 26 de sesizări.
„Cu un număr mediu anual de 8 comisari, Garda de Mediu Vaslui a demonstrat dedicație în protejarea naturii și sănătății comunităților locale.Mulțumim tuturor cetățenilor pentru implicare și sesizările lor! Împreună putem asigura un mediu curat și sănătos!”, au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu Vaslui.
La finalul anului trecut, Garda de Mediu Vaslui a finalizat controlul tematic la primării privind gestionarea deșeurilor și protecția mediului. La toate cele 86 unități administrative locale, comisarii de mediu au verificat conformitatea cu mai multe reglementări importante din domeniul protecției mediului, gestionării deșeurilor și administrării spațiilor verzi. Mai exact, s-a urmărit identificarea depozitărilor ilegale de deșeuri; conformitatea serviciilor de salubrizare; protejarea spațiilor verzi și ariilor naturale protejate.
Rezultatele acestui control: 51 UAT-uri sancționate – 33 avertismente și 36 amenzi în valoare totală de 870.000 lei.