altex
LocalSanatate

Investiție de 385 milioane de lei! Construcția Spitalului nr. 2 Vaslui este la un procent de realizare de 12%

Stadiul de realizare al proiectului privind construcția Spitalului nr. 2 Vaslui este la un procent de numai 12%. Când au fost demarate lucrările, pe amplasamentul spitalului s-a descoperit un patrimoniu arheologic. Din această cauză, lucrările au fost blocate mai multe luni. În luna ianuarie 2025, va fi transmisă cererea de transfer nr. 4 pentru lucrări realizate și nesolicitate la rambursare în valoare de 4.865.620 lei.

Proiectul Construire secții la Spitalul nr. 2 Vaslui are o perioadă de implementare cuprinsă între 23 iunie 2023 – 30 iunie 2026. Sursa de finanțare a investiției este  PNRR, iar aplicant este Consiliul Județean Vaslui.

Valoarea totală contractată se ridică la suma de 385.461.599 lei, inclusiv TVA Valoarea nerambursabilă din PNRR este de 308.107.383 lei, în timp ce valoare contribuție județului Vaslui este de 19.273.079 lei.

În luna ianuarie 2025 va fi transmisă cererea de transfer nr. 4 pentru lucrări realizate și nesolicitate la rambursare în valoare de 4.865.620 lei.

În primul trimestru al anului trecut a avut loc predarea/primirea amplasamentului aferent investiției „Construire secții la Spitalul nr.2 Vaslui”.

test

Obiectivul proiectului este construirea a două corpuri de clădiri, organizate în mod cât mai flexibil, pentru a se putea adapta la nevoile de schimbare ale unității.

Proiectul aparține CJ Vaslui, este finanțat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă și va fi dezvoltat în curtea Spitalului nr.2 Vaslui, unde vor fi construite două corpuri noi de clădiri.

Spitalul va avea un număr 248 de paturi, din care 97 vor fi noi. Din totalul paturilor noi, 28 sunt pentru spitalizare de zi, adulți si copii, alte 16 paturi sunt pentru paliație, iar 53 de paturi sunt pentru spitalizare continuă pe cele 3 secții: psihiatrie, cronici și boli infecțioase.

Pentru implementarea investiției a fost semnat contractul de finanțare în valoare totală de 385.461.599 lei. Spitalul va avea o suprafață nou construită de 6.528,01 mp și cu o suprafață desfășurată totală de 36.303,01 mp.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button