În ultimele 24 de ore, pompierii vasluieni au intervenit pentru stingerea a 4 incendii de vegetație uscată, toate având ca împrejurare determinantă focul deschis în spații deschise. Două incendii au izbucnit în orașul Negrești, acestea manifestându-se cu violență la vegetația uscată și stufăriș, pe o suprafață de aproximativ 1500mp.
Un alt incendiu s-a manifestat în localitatea Bleșca (comuna Ivănești), unde au ars aproximativ 5000mp de vegetație uscată și mărăciniș. Au intervenit pompierii din cadrul Punctului de lucru Ivănești si Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ivănești.
Pompierii din cadrul Secției de pompieri Huși au intervenit la un incendiu de vegetație manifestat în localitatea Tătărani, unde au ars aproximativ 15 hectare de vegetație uscată și mărăciniș.
Facem apel la cetățeni să nu igienizeze terenurile prin incendiere! Vă reamintim, arderea vegetației uscate este strict interzisă!
Reamintim că nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii vegetației uscate constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 la 15.000 de lei, pentru persoanele fizice și de la 50.000 la 100.000 de lei pentru persoanele juridice.
De asemenea, incendiile de vegetație uscată reprezintă una dintre cele mai mari amenințări pentru mediul înconjurător, dar și pentru comunitate, deoarece pot produce pagube semnificative și chiar pierderi de vieți, întrucât există un risc major de propagare rapidă a incendiilor în condiții de vânt.
Fiți vigilenți și semnalați orice început de incendiu la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.