Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Bumbăta a descoperit produse cosmetice (parfumuri și cutii cu cremă de corp), susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare estimată la peste 91.000 de lei, ce urmau a fi scoase ilegal în ţară, ascunse în interiorul unui autoturism, cu destinația Republica Moldova.
În ziua de 15 martie a.c, în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, conducând autoturismul propriu, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în bagajele aflate în portbagaj și în interiorul autoturismului, mai multe produse cosmetice (31 parfumuri și 287 cutii cu cremă de corp), susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, a căror valoare a fost estimată la 91.270 de lei.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii întregii cantități de produse cosmetice sustrase de la controlul vamal, în vederea continuării cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.