Sprijin financiar pentru legumicultori! Pentru anul 2025 cererile se pot depune până la data de 30 mai
Guvernul a adoptat o hotărârea privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, în perioada 2025 – 2027.
Actul normativ vizează acordarea unui ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate pentru perioada 2025-2027, după cum urmează: tomate, ardei gras şi/sau lung şi/sau gogoşar şi/sau iute, castraveţi, vinete, varză, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde.
Cuantumul ajutorului de minimis este de 1,5 euro/mp echivalentul a 1.500 euro/1.000 mp, pentru o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp, cu respectarea cerințelor privind tipul de cultură și suprafețele aferente acestora.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în sumă de 342.400.000 lei pentru anul 2025. Cererile se pot depune astfel: pentru anul 2025 – până la 30 mai inclusiv;
pentru anii 2026 și 2027 – în perioada 2 februarie inclusiv – 15 aprilie, inclusiv.
Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pot fi întreprinderile/întreprinderile unice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate.
„Recoltarea și valorificarea producției se realizează anual după data efectuării verificărilor în teren și până cel târziu la data de 15 octombrieinclusiv a anului în care se solicită sprijinul. Depunerea documentelor justificative și a registrului de tratamente se efectuează până la data de 24 octombrie inclusiv a anului în care solicită sprijinul”, au precizat reprezentanții Direcției pentru Agricultură Județeană Vaslui.