LocalSocial

Ziua Independenței de Stat, marcată prin ceremonii oficiale la Vaslui

Ziua de 10 Mai a fost marcată cu solemnitate la Vaslui, unde autoritățile locale, alături de cetățeni, au comemorat momentul istoric în care România și-a câștigat cu jertfă dreptul la libertate și suveranitate. Manifestările s-au desfășurat la Monumentul Independenței, într-un cadru încărcat de emoție și respect.

Prezent la eveniment, Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, a subliniat importanța acestei zile, evocând sacrificiul soldaților români care, în 1877, au pus temelia independenței statale.

„Este un moment al recunoștinței, dar și al responsabilității. Trebuie să păstrăm vie flacăra demnității naționale și să investim în valorile care ne definesc. Să nu uităm: independența nu înseamnă izolare, ci forța de a ne afirma cu demnitate într-o Europă unită prin colaborare și respect”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Ceremonia a cuprins o slujbă religioasă de pomenire a eroilor neamului, alocuțiuni oficiale și depuneri de coroane de flori, culminând cu o paradă militară care a stârnit aplauzele celor prezenți.

 

test

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button