Proiect finalizat la Școala „Sf. Ecaterina” Huși! Investiția se ridică la 11,7 milioane de lei
Consiliul Județean Vaslui a finalizat un proiect important de reabilitare, modernizare și dotare a Școlii Profesionale Speciale „Sf. Ecaterina” din Huși, oferind astfel condiții semnificativ îmbunătățite pentru elevii cu cerințe educaționale speciale.
Prin această investiție, cantina școlii a fost complet modernizată și are acum o capacitate de 90 de locuri, iar căminul internat a fost reabilitat pentru a oferi condiții hoteliere de calitate, cu 111 locuri disponibile.
Elevii beneficiază, de asemenea, de spații moderne pentru socializare și activități de recuperare, contribuind la un mediu educațional mai prietenos și incluziv.
„Prin acest proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, oferim șanse egale și condiții mai bune pentru toți elevii. Tot aici, la Huși, am construit de la zero o clădire cu 10 săli de clasă moderne, menite să sprijine pregătirea profesională a copiilor cu nevoi speciale. Consiliul Județean va continua să investească în educație și în viitorul acestor copii, pentru că fiecare dintre ei merită sprijin pentru o șansă la un viitor mai bun,” a declarat Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Proiectul are o valoare totală de peste 11,7 milioane de lei, din care peste 7 milioane provin din fonduri europene (FEDR), iar peste 4,7 milioane de lei reprezintă contribuția Consiliului Județean Vaslui.