Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui în parteneriat cu Asociația “Iubire și Încredere” Iași și Primăria Comunei Zorleni, implementează proiectul S.P.E.R.A.N.T.A – Sprijin Psihologic, Educațional și Reintegrare prin Asigurarea Nevoilor și Transformarea Adaptivă, ID 328200, cofinanțat din Fondul Social European+ prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027.
Evenimentul de lansare a avut loc în data de 3iunie 2025, ora 12.00, în cadrul Centrului de tip after school Simila, Comuna Zorleni, județul Vaslui.
Alături de instituțiile implicate în derularea proiectului – DGASPC Vaslui, Asociația „Iubire și Încredere” Iași și Primăria comunei Zorleni, la eveniment au participat autorități locale și județene partenere: Consiliul Județean Vaslui (prin Costel Zară și Mădălin Căciulă, vicepreședinți), Instituția Prefectului – Județul Vaslui (Eduard Popica, prefect), Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Vaslui, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, Direcția de Sănătate Publică Vaslui, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui.
Proiectul își propune să reducă riscul de separare familială și să îmbunătățească condițiile de viață pentru copiii vulnerabili din comuna Zorleni, județul Vaslui, printr-o serie de măsuri integrate de sprijin social, psihologic și material.
Proiectul vizează: 252 de copii din comuna Zorleni, aflați în risc de separare familială;18 copii din sistemul de protecție specială, care vor fi reintegrați în familii; Dotarea și modernizarea infrastructurii sociale din comuna Zorleni și DGASPC Vaslui
Activitățile Proiectului: Consiliere și suport emoțional; Educație și prevenirea abandonului școlar; Activități recreative șisociale; Asistență medicală; Consiliere juridică; Sprijin material și economic;
Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni, respectiv 01.02.2025-30.09.2027. Proiectul are un buget de 9.853.358,76 RON, din care 70.098,46 RON reprezintă cofinanțarea partenerilor.