Ajutor de urgență pentru sinistrații din județul Suceava! CJ Vaslui alocă suma de 200.000 de lei
Consiliul Județean (CJ) Vaslui va aproba într-o ședință extraordinară repartizarea sumei de 200.000 lei din fondul de rezervă bugetară către județul Suceava. Banii sunt alocați pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale, precum și rectificarea corespunzătoare a bugetului general centralizat al județului.
„Județul Suceava s-a confruntat cu fenomene meteorologice extreme, manifestate prin precipitații abundente care au generat inundații de amploare în mai multe localități din județ. Conform informărilor publice transmise de autoritățile locale au fost afectate grav drumuri județene și comunale, rețele de apă și canalizare, locuințe, gospodării și instituții publice, pagubele materiale fiind însemnate. Având în vedere caracterul excepțional și urgent al situației, considerăm că este necesară implicarea în susținerea imediată a eforturilor de intervenție pentru asigurarea unui minim de funcționare a infrastructurii critice”, se precizează în referatul la proiectul de hotărâre.
Potrivit presei locale, inundațiile din noaptea de duminică spre luni au provocat pagube majore în județul Suceava. Un prim bilanț indică faptul că sunt peste 500 de locuințe de avariate, iar aproximativ 36 de case au fost distruse complet. Valoarea stricăciunilor ajunge până la 10 milioane de euro


