În perioada 8 – 12 septembrie 2025, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități în cadrul proiectului „SCOATE VIOLENȚA ȘCOLARĂ DIN ANONIMAT!”, gândit pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat de siguranță în mediul școlar, în cadrul campaniei naționale “Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”.
Siguranța școlară reprezintă una dintre condițiile fundamentale pentru buna desfășurare a procesului educațional. Elevii și cadrele didactice trebuie să se simtă protejați fizic și emoțional pentru asigurarea unui proces educațional performant. Pentru atingerea acestui scop este necesară implementarea unor măsuri specifice, privind prevenirea violenței și a fenomenului de bullying prin programe educaționale, dar și promovarea unui climat de siguranță emoțională prin cultivarea respectulul și a empatiei în rândul elevilor.
Școala reprezintă al doilea spațiu de formare al copilului, după familie, și are rolul fundamental de a asigura nu doar instruirea academică, ci și dezvoltarea personală și socială. Din acest motiv, creşterea gradului de siguranță școlară reprezintă o prioritate națională, vizând dezvoltarea unor măsuri specifice în cadrul cărora să se promoveze modalități dc gestionare eficientă a situațiilor de risc.
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au interacționat cu elevii și profesorii din ColegiulEconomic “Anghel Rugina” Vaslui, Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Vaslui, Școala Gimnazială “Constantin Motaș” Vaslui, Școala Gimnazială “Alexandra Nechita ” Vaslui, Școala Gimnazială nr. 1 Bogdana, Școala Gimnazială “Dimitrie Cantemir” Vaslui și Școala Gimnazială “Constantin Parfene” Vaslui.
Activitățile cu cele 27 cadre didactice și 327 elevi au vizat teme precum prevenirea și combaterea violenței psihologice – bullying, cyberbullying, violenței școlare și formele asimilate acestui fenomen, dar și informații referitoare la prevenirea consumului de substanțe psihoactive.
Totodată, reprezentanții unității de învățământ au fost încunoștințați cu privire la: lansarea liniei telefonice de suport psihologic SCHOOLHUB – 0374.078.078, care oferă suport psihologic elevilor, părinților și profesorilor care se confruntă cu situații de violență fizică, bullying sau alte forme de violență în mediul școlar.




