LocalSocial

Incendiu izbucnit la un apartament din Vaslui! Un bărbat de 73 de ani a fost intoxicat cu fum

Detașamentul de pompieri Vaslui a fost solicitat să intervină pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament dintr-un bloc de locuințe din municipiul Vaslui.

La fața locului au fost direcționate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, toate încadrate cu 11 militari. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat într-o încăpere a apartamentului, cu degajări mari de fum.

În urma informațiilor primite prin apelul de urgență, exista posibilitatea ca o persoană să fie surprinsă în interior. Echipa de căutare-salvare a pătruns în apartament și a identificat un bărbat de 73 de ani, intoxicat cu fum. Acesta a fost evacuat în siguranță și a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportat la UPU Vaslui pentru investigații și tratament suplimentar. Nu a fost necesară evacuarea altor persoane din bloc.

Incendiul a afectat întreaga încăpere în suprafață de aproximativ 12 metri pătrați, fiind distruse bunurile și materialele textile din interior.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații închise, sursa de aprindere fiind o lumânare lăsată nesupravegheată.

Reamintim cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor și evitarea utilizării lumânărilor sau a altor surse de foc deschis în spațiile închise, fără supraveghere.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button